Home

Românii s-au obişnuit să-şi judece conaţionalii în funcţie de viabilitatea acestora. „E viu sau mort?” „Mort!” „A, bine, a fost un om admirabil, minunat!” „Pardon, e viu.” „Mda, o jigodie. Pare el altruist, dar e făţarnic, multe se ascund sub masca asta de bonom, o să afli tu cândva…”. Dacă insul e pe moarte sau deja s-a dus, devine brusc posesor al tuturor calităţilor umane, iar orice vini ar fi avut, oricât de grele, sunt trecute cu vederea. Cu alte cuvinte, iertarea păcatelor nu se produce cerând-o în faţa Domnului, ci-ţi este acordată anticipat, din oficiu, de către cei bucuroşi că încă mai respiră. Sintagma „despre morţi, numai de bine” este interpretată excesiv şi artificial, capătând astfel o conotaţie nocivă, pervertind criteriile de apreciere şi reperele de judecată. Pentru că orice ticălos, la un moment dat, mai şi moare; e normal să facem de fiecare dată circul cu „ce om bun a fost” când ăla era, de fapt, o lichea? Nu ar fi mai decent să tăcem şi să ne reculegem gândindu-ne cum să ne ferim noi înşine de acte ca ale derbedeului respectiv? Copiii noştri trebuie să înveţe că vieţile nu pot fi trăite oricum, gândindu-te că moartea te exonerează de orice mişelie. Moartea nu transformă în zbor de fluture o viaţă de vierme. Altfel, ei vor înţelege că e bine să fii un nemernic, de vreme ce toţi te laudă la sfârşit, sau – după cum constata un prieten al meu – „chiar nu mai înţeleg de ce ar mai merita să treci prin viaţă precum Coposu”.

Aşa s-a întâmplat, de-a lungul timpului, cu panoplia de derbedei ai neamului. Ceauşescu, Păunescu şi, recent, Vadim Tudor. În noiembrie 2010, la moartea lui Adrian Păunescu, contrariat de odele care se înălţau în memoria râmătorului defunct, scriam: „Mă rog pentru sănătatea lui Corneliu Vadim Tudor, al doilea mare pupincurist al neamului, că nu aş mai rezista la încă o avalanşă de elogii şi ode din care să aflăm ce mare operă a lăsat neamului, ce caracter gingaş, ce mare disident a fost şi cum a luptat el pentru educarea tinerilor. Arghezi, Blaga, Eminescu, Nichita? Hm… nişte diletanţi! nu i-am văzut la şpriţuri cu Fănuş, deci nu există. Mâine, poimâine o să mi se ceară să merg şi la mormântul lui Nicolae Ceauşescu să vărs o lacrimă şi să cânt o doină pe motiv că „de fapt, a fost un om bun”, alţii l-au sfătuit prost (cine? poeţii de curte?), a construit blocuri, s-a opus la un moment dat ruşilor şi fiecare român avea o bucată de pâine pe vremea lui. Păi, oameni buni, mie nu-mi arde de pâine şi de blocuri, ci de faptul că ne-a stins lumina, la propriu, dar mai ales la figurat.
Unele caractere necesită ţărână uşoară încă de la majorat, deşi fiinţa vie care le suportă continuă să respire.” Văzând acum caleidoscopul de laude la adresa „tribunului”, constat că mare dreptate am avut. Cineva scria că poezia lui CVT nu s-a ridicat nici măcar la nivelul celei păunesciene: „Spre deosebire de Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor nu a lăsat nici un vers memorabil în sufleţelul mic şi curat al coafezelor şi manichiuristelor.” Adică nu a fost nici măcar versificator, mai mult insultator.

Dacă mizeria morală din societatea românească ar fi trebuit să poarte un nume, atunci acesta ar fi fost Corneliu Vadim Tudor. Este greu de crezut că cineva ar putea nominaliza o altă persoană publică care să-l concureze la capitolul abjecţie pre- şi postdecembristă pe ilustrul pamfletar de bodegă cu ifose de artist şi pretenţii de salvator al naţiei. Necazul este că lungi cohorte de conaţionali ale căror ascunse nevoi pestilenţiale erau satisfăcute de balele verzui ale poluatorului spaţiului public au găsit de cuviinţă să-şi strige disperarea că principalul vomisment perorator a dispărut dintre noi. Dan Tapalagă scria într-un articol din Hotnews: „Dar pentru ce-l onorează, până la urmă, statul român? Pentru marşul minerilor asupra Capitalei din 1999, când liderul PRM şi Miron Cozma sperau să pună mâna pe putere după modelul fascist? Pentru ruşinea de a avea un extremist lugubru, antisemit şi xeonofob, în turul doi al prezidenţialelor din 2000? Pentru circul făcut în Parlamentul României în decembrie 2006, când Vadim Tudor s-a dezlănţuit ca un demon exorcizat împotriva raportului Tismăneanu de condamnare a comunismului? Pentru turnătoriile la Securitate, pentru recuperarea tuturor securiştilor în partidul său? Pentru haznalele România Mare şi Tricolorul? Pentru osanalele inchinate lui Ceauşescu înainte de ’89? Pentru calomniile şi insultele înfiorătoare proferate de-a lungul timpului împotriva tuturor? De ce este „mare patriot” şi iubitor de ţară, că a împroşcat cu noroi în ultimele zile de viaţă într-unul dintre puţinele simboluri ale performanţei în sport, Simona Halep, de care toţi românii se mândresc?” Iar Dorin Tudoran punctează: „La 14 septembrie 2015, Corneliu Vadim Tudor n-a murit. A scăpat, definitiv, de puşcărie şi de calomniile care l-au urmărit atâtea decenii: erudit, scriitor, patriot, jurnalist, tribun şi om politic”.

Cei care susţin, totuşi, că tiribomba de la tribună a servit cauza românismului sau a reîntregirii neamului trebuie să ştie că paranoia cu dejecţii nu e un sprijin pentru nicio cauză, ci, din contra, o decredibilizează! Iată câteva gingaşe panseuri ascunse sub masca laşă a „pamfletului”: „Cu faţa lui de broască ţestoasă, pe Corneliu Coposu îl caută moartea pe acasă”, „Ion Raţiu şi-a cărat scheletul, de la Londra la Bucureşti”, „Când o să crape Mişu Bâl-Bâl, cine-o să se caţere pe tron, iapa aia a lui de Margareta?”, „Pe jidanul Iosif Sava l-a muşcat cancerul de fund”. Erudiţie, spirit ales, patriotism.

Trebuie însă să-i avertizez pe închinătorii de ode pentru abjecţie să mai păstreze ceva zeamă de făţărnicie şi pentru viitor. Deşi arată bine şi e încă în putere la 85 de ani, nici însuşi Ion Iliescu – artizanul nenorocirilor postrevoluţionare, pumnal bolşevic înfipt în sufletul unui popor prea tolerant – nu va trăi 150, că aşa e datul la muritori, chiar şi pentru zei: când vine, vine. Merita-va şi el un gând pios la despărţire, să nu le consumăm, deci, pe toate.
Şi nici Băsescu nu se simte prea bine cu ficatul… Printre aceşti imbecili, găsim şi două categorii extrem de ciudate: Unii, deşi mai stăteau la câte-un şpriţ cu monstruleţul, au fost călcaţi în picioare, la un moment dat, de către trubadurul fecalelor, dar simt nevoia, la ceas funebru, să-şi exhibe nobleţea sufletească în public şi la ore de maximă audienţă, ridicând în slăvi personalitatea putregăită a poluatorului. Să vadă lumea ce suflete alese poartă ei. Numai că lumea nu vede nobleţea, ci prostia. Alţii mă ceartă pentru că, vezi Doamne, „acum”, scârbavnicul defunct nu se mai poate apăra, nu-mi mai poate răspunde. Păi, eu de 25 de ani scriu la fel, pe acelaşi ton, despre pseudopatriotul coprofag şi niciodată nu mi-a răspuns; de ce ar fi făcut-o acum? Nu trebuie să ştie tinerii cine au fost Goebbels, Stalin ori Mao şi de ce nu merită aceştia onoruri? Iertarea este pentru greşeli, nu pentru ticăloşie. Ea presupune o oarecare recunoaştere prealabilă, nu persistarea în abjecţie până în ceasul din urmă! De fapt, rândurile acestea nu se adresează unui om – supus destinului nemilos ori echipamentului genetic defect –, ci cohortelor de lăudători inepţi care se trezesc taman când e zarvă în cimitir, precum nevoiaşii în cătare de pomană. Numai că ei nu de colivă au nevoie, ci de autoconsolarea că unuia care, în mod cert, a fost mai mizerabil decât ei, iată, i se înalţă ode şi este îngropat cu onoruri militare.

Aşa că eu, nefiind „persoană publică” şi neavând o notorietate comparabilă, îi rog doar pe prietenii mei: când mă voi duce de tot, nu cumva să scrieţi pe undeva că am fost un om bun sau că mi-am iubit ţara (un exemplu de reflex normal transformat de imbecili în calitate), pentru că nu vreau să creadă lumea că am trăit precum derbedeii cărora li se ridică osanale la deces. Gândiţi-vă doar cu simpatie la mine şi atât.

12107766_987166004660357_2977925256703507474_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s