Home

Oamenii de lângă noi sunt Rari Inca

În loc de motto – un mare gânditor roman în viaţă, domnul Mircea Cărtărescu, a cuvântat, într-un interviu din luna martie, aşa: „Eu cred că, în acest moment politic românesc, Preşedinţia reprezintă viitorul, iar Parlamentul reprezintă trecutul.” Citind o asemenea scremere de conştiinţă, ne mai mirăm de ce Ceauşescu a rezistat atâţia ani? Făceau ăştia o rezistenţă prin cultură de ne mergeau fulgii!

Cum Klaus Iohannis reprezintă viitorul, că-i încă tânăr şi de perspectivă, întrebarea care se pune automat este „dar prezentul cine-l reprezintă?” Puţini vor răspunde altceva decât: triada de buldozere de la salubritate DNA-SRI-ÎCCJ, adică justiţia independentă. Şi, dacă Parlamentul „reprezintă trecutul”, atunci ce rost mai are să-l luăm în seamă? Legile le fac Guvernul şi ÎCCJ (aşa cum am arătat într-un articol anterior – ÎCCJ se substituie Parlamentului) şi sunt corectate din mers de CCR, cu sau fără erate, deci deputaţii şi senatorii iau lefuri aiurea şi nici de imunitate nu mai au nevoie, că doar n-or fi deasupra legii, aşa cum bine au arătat doamnele Kövesi şi Macovei. Interesant este, în acest context, faptul că Parlamentul European s-a trezit să obstrucţioneze şi el Justiţia, tergiversând cu lunile ridicarea imunităţii domnului Dan Nica. Nu ştiu cum poate tolera doamna Alina Gorghiu – aflată, cică, „pe baricadele democraţiei” – aşa o situaţie, dar asta este; când tu blamezi tentativa de a permite arestări preventive doar pe bază de indicii temeinice (atenţie, nu dovezi!), blamezi imunitatea parlamentară (o chestie care apare peste tot în lumea democratică, şi asta de vreo 600 de ani încoace), blamezi răspunderea magistraţilor şi accepţi existenţa „acoperiţilor” (Iohannis dixit) în presă şi justiţie – atunci numai pe baricadele democraţiei nu te afli! Poate la tejgheaua (sau pe colacul) democraţiei, dar nu pe baricade. Între timp, domnul Preşedinte, citat mai sus, scrie cărţi retrospective şi se pregăteşte de „viitor” odihnindu-se. Placid, domnia sa trimite un şobolan cu epoleţi unsuroşi ca ambasador la Washington, conform devizei „România slujului bine făcut”. Domnul Dorin Tudoran scrie: „Numirea lui George Cristian Maior în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Statele Unite este un semn că România continuă să rămână captiva serviciilor secrete. Domnul Maior va avea foarte mult de câştigat din şederea la Washington. România – nu. Parteneriatul româno-american nu va consolida respectul reciproc. Va adânci raportul şef-subordonat.”

Să luăm, aşadar, cele trei buldozere şi să le verificăm antigelul:

I. DNA, după părerea mea, este principala instituţie care obstrucţionează Justiţia, prin:

1) păstrarea dosarelor la sertar timp de 5-10 ani;

2) protejarea infractorilor şi lăsarea acestora să fure „în formă continuată”;

3) „ocolirea” anumitor dosare, în special a celor care au legătură cu fostul preşedinte;

4) netrimiterea dosarelor în instanţă pentru a putea, în schimb, aplica pedepse premature sub pretextul măsurilor preventive;

5) transformarea anchetelor în circ mediatic.

II. SRI umblă cu sperietoarea nu numai pe la magistraţi, procurori, parlamentari, ci şi pe la cetăţenii obişnuiţi. Marota cu teroriştii fiind un pic răsuflată, au scos din paporniţă una nouă: „Vin ruşii!” Alături de celelalte instituţii ale statului poliţienesc, SRI manifestă un tupeu fără precedent după 1989: legi Big Brother complet inutile pentru siguranţa ţării, recunoaşterea făţişă a implicării neconstituţionale în anchetele şi apoi în procesele anti-corupţie, „clasificarea” unor dosare care nu au nicio legătură cu securitatea naţională, stabilirea de incompatibilităţi aberante, arestări preventive pentru fals intelectual ori favorizarea infractorului, folosirea abuzivă a sintagmei „suspiciuni rezonabile”pentru arestări cu circ mediatic, sifonarea de minciuni şi stenograme falsificate în mass-media, infiltrarea ilegală de ofiţeri acoperiţi în justiţie şi presă, presiuni inacceptabile într-o democraţie asupra Parlamentului şi tentativa de a „face şi desface” guverne, reprezentanţe diplomatice etc. „Tăceţi şi înghiţiţi, că ţara e în mare pericol: vin ruşii şi apoi teroriştii!” În timpul ăsta, aşa-zisa opoziţie cârâie steril, Predoiu şi Gorghiu ating zilnic culmi ale penibilului prin declaraţii de ţaţe peste gard, singura lor preocupare fiind să-l înjure pe Victor Ponta, indiferent ce face acesta, uneori cu nuanţe tragi-comice: „Şi noi vrem să scădem TVA-ul, da’ nu ca Ponta, altfel!…”
În aceste condiţii, nu vă revoltaţi că primim temele pentru acasă din exteriorul ţării şi nu vă aşteptaţi la şanse de normalizare a societăţii dacă ăştia ne sunt liderii!

III. ÎCCJ, alt buldozer al democraţiei, tocmai a deviat debleul în gard prin scandalosul caz Rarinca. Purtătoarea de sprâncene moţate, doamna Livia Stanciu, plantată de Traian Băsescu în fruntea ÎCCJ (una dintre componentele echipei de dreptball din care doar jumătate este în arest – Horia Georgescu, Alina Bica, Elena Udrea –, restul bucurându-se încă de joaca cu butoanele libertăţii altora, adică Laura Codruţa Kövesi şi Florian Coldea, celălalt sprâncenat), a găsit de cuviinţă să-şi rezolve datoriile neplătite prin şmecheria cu arestarea. În momentul în care distinsei doamne i s-a cerut puţin demisia, cine credeţi că i-a sărit în apărare? Mecanicul de buldozere Cristian Tudor Popescu. Într-o emisiune la TV, el face următoarea construcţie logică: doamna Stanciu nu are de ce-şi da demisia deoarece este, ca orice cetăţean, „justiţiabilă”: are dreptul să dea în judecată pe altcineva şi poate fi, la rândul ei, dată în judecată; dacă i-am pretinde demisia, i-am nega acest drept constituţional. Domnul Popescu nu poate însă pretinde că-i prost şi nu pricepe următoarele aspecte:

  1. Ai dreptul să dai pe oricine în judecată, cu condiţia să nu inventezi infracţiuni! CTP îi dă exemplu moderatorului: „dacă dumneavoastră mă acuzaţi de şantaj şi justiţia dovedeşte că nu este aşa, trebuie să vă daţi demisia?”… Ce se face domnul Popescu a uita pseudoalzheimerian, deşi pare încă în putere, este noţiunea de „denunţ calomnios”, care reprezintă o infracţiune. Dacă eu spun că domnul Popescu a săvârşit un abuz în serviciu şi instanţa hotărăşte că nu este aşa, nu e nicio problemă, dar, dacă-l acuz că mi-a furat peruca şi se dovedeşte că eu nu aveam perucă de care poartă acum domnul Popescu, atunci trebuie să fac puşcărie pentru denunţ calomnios.
  2. Al doilea lucru pe care se face domnul Popescu a nu-l pricepe este faptul că doamna Stanciu s-a compromis interpretând eronat sau abuziv un demers juridic, de asta nu mai poate rămâne în fruntea ÎCCJ. Dacă era prim-ministru sau şef la Apele Române, acest lucru nu ar fi fost valabil, însă în cea mai înaltă funcţie din Justiţie – da! De altfel, infracţiunea de şantaj nu este de competenţa DNA, acest parchet sesizându-se doar ca urmare a calităţii de înalt demnitar al doamnei Stanciu, astfel încât nu se poate prevala de ideea denunţului în calitate de simplu cetăţean.
  3. Domnul Popescu se face că nu a auzit nici de conceptul de „demisie de onoare”. Dacă ministrul sănătăţii din Belgia şi-a dat demisia pentru tratamentul incorect aplicat unor copii, domnul Popescu s-ar fi întrebat „de ce să-şi dea demisia, doar nu i-a tratat el!”

Apogeul ziselor paranoice ale domnului Popescu în emisiunea la care mă refer a fost următorul: „Parlamentul actual este constituit în scop infracţional!” Cine a întreprins, domnule Popescu, demersul de constituire şi cum o fi procedat ca să reuşească?

Pe celălalt mal al mocirlei, acela al „fostului”, clovnii nebunului reclamă discreţie! Şi o „înfierează” pe doamna Adriana Săftoiu pentru publicarea cărţii Cronică de Cotroceni, de ca şi cum am fi avut nevoie de dezvăluirile din acest volum pentru a aproxima abjecţia dementului fost locatar care dăduse oricum suficiente mostre, exhaustive, redundante la TV (deci cât se poate de public). Îşi închipuie vreunul dintre pupătorii cronici în dos ai mocirlatorului zgubilitic că, peste 10 ani, va avea vreun consilier prezidenţial ce scrie despre Klaus Iohannis în acelaşi registru? Nu, domnilor, Preşedintele ţării o fi el tot om, dar nu e un ins ajuns acolo întâmplător, ales aleatoriu şi, uman fiind, „de-al nostru, dintre noi”, să râgâie în prezenţa consilierilor săi, iar apoi să aibă pretenţia de intimitate a golăniei! Josnicia nu se secretizează pentru 50 de ani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s