Home

Poate în niciun alt domeniu nu există o relaţie mai directă între incompetenţă şi dezastru ca în medicină. După ce a rezistat cât a rezistat subfinanţării cronice şi prostiei distuctive, sistemul medical dă semne că a ajuns la capătul răbdării.

Succedând epocii “alimentaţiei raţionale” a lui Mincu, era “minţii iraţionale” postrevoluţionare pare să fi înfrânt rezistenţa partizanilor din pădurile sanitare. În 22 de ani s-au succedat la conducerea Ministerului Sănătăţii tot atâţia miniştri, fiecare cu o altă concepţie, de multe ori sublimă, dar lipsind cu desăvârşire. În aşa o devălmăşie conceptuală este de mirare că sistemul medical mai respiră. Dacă a reuşit, asta se datorează exclusiv oamenilor din sistem care au acceptat la nesfârşit oprobriul public, diseminat prin mass-media, alături de salariile de mizerie menite să menţină cultura şpăgii ca instinct de supravieţuire, dar şi ca anatemă asupra întregului corp medical întru tăcere vinovată. Când însuşi preşedintele ţării îşi permite să susţină inepţii de tipul “40% din diagnosticele medicilor români sunt eronate” sau “medicii se opun reformei”, iar preşedintele CNAS îşi numeşte confraţii “ticăloşi” pentru a-şi ascunde propria incompetenţă, devine un act de eroism sau de laşitate să nu dai curs tentaţiei de a-ţi lua câmpii? În orice ţară civilizată, un comportament ca al lui Lucian Duţă ar fi condus la demiterea imediată, numai la noi primul ministru îl mângâie pe părţile netede ale extremităţii cefalice nu numai pentru că aşa competent nu mai are unde găsi, dar şi pentru că e din ţarc de la Videanu.

Mai mult de o cincime din medicii români au plecat din ţară în ultimii ani şi decidenţilor nu li se pare nimic anormal, posturile în sănătate rămânând blocate deşi cheltuielile salariale nu sunt suportate de la buget. Şi ce dacă nu-s bugetari, ia să le radem şi lor 25%, că prea mult câştigă! Stupizenia cu rezistenţa medicilor la reformă capătă astfel şi mai multă concreteţe: normal că şi medicii doresc resuscitarea unui sistem muribund, dar asta nu înseamnă să accepte mioritic aberaţiile strecurate şmechereşte de cuplul de telecinematecă Vlădescu-Păunescu într-un proiect de lege care de altfel pornea de la principii corecte. În loc să ceară corectarea acestuia, preşedintele ţării şi-a luat jucăriile şi dezbaterea a rămas fără obiect, iar “ticăloşii” care greşesc jumătate din diagnostice fără reformă.

Cu greu poţi găsi, în acest carusel de miniştri postdecembrişti ai sănătăţii, măsuri care să fi avut efecte benefice în sistemul sanitar. Privind retrospectiv, mandatele lui Hajdu Gabor şi Eugen Nicolăescu sunt strălucitoare dacă ne vine neinspirata idee de a le compara cu pârjolul pe care l-a produs Attila Cseke. Corespunzător stării de îngheţ comatos a întregii societăţi, acum e şi mai bine, că la sănătate nu mai avem ministru deloc. În afară de faptul că că s-a făcut de râs prin numirea pentru două zile a lui Tudor Ciuhodaru în nu ştiu ce funcţie science-fiction, nu a avut nicio poziţie în scandalul Arafat, după cum nici în criza morfinei nu a articulat nicio silabă. Practic, nu există. De această pauză compensatorie după extrasistola Cseke profită domnul Lucian Duţă ca să se plângă cum îl hărţuiesc şi-l şantajează firmele de medicamente, anihilându-i ultimele urme de bun simţ şi competenţă.

Iată de unde provine disperarea: medicii se simt ai nimănui. Nici măcar fermitatea deciziilor ministeriale proaste nu mai există, accentuându-ţi astfel sentimentul de nesiguranţă. Numiri, demiteri onorifice, proiecte geniale ulterior retrase, şefi împovăraţi de ticăloşia celor pe care-i păstoresc, toate astea chiar îţi pot stârni nebuneasca idee că nu mai ai ce aştepta de la “ăştia” şi trebuie să te descurci singur. De asta anticipez o mişcare de amploare a lumii medicale în lunile care urmează. Poţi accepta să-ţi închidă spitalele, poţi accepta să-ţi taie din salariu 25% deşi nu eşti bugetar, poţi accepta să fii înjurat la televizor, dar nu mai poţi fi pasiv când vezi că ministrul doarme în loc să-şi susţină sistemul. Când lupul se apropie prea mult, până şi cea mai umilă oaie dă din copite. Morfina durerii de a fi medic în România era senzaţia pe care o dădeau guvernanţii că se zbat să facă ceva pentru sistem. Iar, de ceva vreme, ministerul a uitat s-o achiziţioneze.

P.S. Arătaţi-i domnului Ritli lista asta când se trezeşte, dar aveţi grijă să nu se sperie:
1. Alocarea pentru sănătate a unui procent din PIB măcar cât minimul european de 6%.
2. Transparenţă în colectarea şi gestionarea fondurilor CNAS şi auditarea acesteia.
3. Aplicarea standardelor europene pentru achiziţiile publice în domeniul sanitar, stabilirea standardelor de cost şi a preţurilor manoperelor medicale, precum şi a pachetului de bază de servicii medicale.
4. Reformarea medicinei primare înaintea celei spitaliceşti.
5. Deblocarea posturilor din sistemul sanitar şi eliminarea statutului de bugetar pentru angajaţii din sănătate.

Articol publicat aici: http://www.contributors.ro/dezbatere/sistemul-medical-si-a-pierdut-rabdarea/

sursa foto: telegraph.co.uk

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s