Home

Geneza

Strigătul de ajutor este de fapt al unei instituţii care nu are nicio vină că a fost născută din părinţi degeneraţi şi distrusă de partenerii lor de birt ideologic. Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie (IGH) din Iaşi a fost creat în 2003 prin separarea Clinicii Medicale II – Gastroenterologie (125 de paturi) din uriaşul Spital Universitar „Sfântul Spiridon” (1200 de paturi). Autorul acestui act de separare şi care se revendică astfel drept „ctitor” al Institutului este Prof. Dr. Carol Stanciu, figură marcantă a gastroenterologiei româneşti, promotor al numeroase premiere naţionale la Iaşi, fost Preşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie şi al Societăţii Române de Endoscopie Digestivă, fost Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi (1992-2004), ulterior Decan al Facultăţii de Medicină (2004-2008), Membru corespondent al Academiei Române, Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale. Actul de „creaţie” separatistă a IGH s-a realizat prin relaţiile puternice la nivel ministerial şi parlamentar, unele dintre ele de sorginte securistă (el figura pe celebra listă de „persoane de sprijin” a prim-secretarei PCR Ghiţulică în decembrie 1989), iar ulterior dotările cu aparatură de top au fost finanţate din banii UMF (unde ocupa funcţia de Rector). În aceste condiţii, se poate spune că îi datorăm profesorului Stanciu faptul că timp de opt ani am lucrat într-una dintre cele mai performante instituţii medicale din ţară. Din păcate însă, calităţile domniei sale de lider au fost mereu umbrite de lipsa de caracter, manifestată pregnant în special în perioada în care a fost Rector: pensionarea forţată, în masă, a unor corifei ai medicinei ieşene (65 de profesori cu vârste între 63 şi 68 de ani, modele de profesionalism şi mai ales repere morale care ar fi putut reprezenta o opoziţie puternică la ceea ce urma să fie), îndepărtarea sau tentativa de îndepărtare din UMF a unor cadre didactice cu personalitate (vezi cazul profesorului Vasile Astărăstoae) încurajarea nepotismului şi a corupţiei în universitate, inversarea scalei valorilor, totul culminând cu celebrul caz al diplomelor false acordate unor cetăţeni italieni (dosar închis prin fenomenul de „muşamalizare”), poate cea mai mare ruşine abătută vreodată asupra unei universităţi de tradiţie din România. În interiorul colectivului a întreţinut o atmosferă de bârfă, de intrigă (pe principiul „divide et impera”), totul pentru a reuşi promovarea pupilei preferate în dauna profesorilor mai vechi sau a colegilor de vârsta ei; politica bunului plac, nedreptatea sfidătoare, discreditarea celorlalţi, umilirea lor, prigoana, eliminarea oponenţilor au început să fie cunoscute în lumea academică, iar ruşinea abătută asupra universităţii să fie dublată de oprobriul revărsat şi asupra IGH. În plan profesional, este de remarcat că profesorul Stanciu nu a mai avut din anii ’80 (când, după câteva cercetări deosebite efectuate în Anglia, sub conducerea profesorului Bennett, a implementat la Iaşi o serie de tehnici în premieră naţională) vreo contribuţie majoră la patrimoniul ştiinţific medical, astfel încât dosarul de academician se baza probabil pe elemente de acum mai bine de 25 de ani.

Eforturile profesorului Stanciu de a deveni academician aveau un scop precis: rămânerea pe viaţă la conducerea IGH (direct sau prin intermediarul iubit). În acest sens, prietenul domniei sale, academicianul Mircea Ifrim, la acea dată membru PRM, Preşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, introduce în Legea 95/2006 (privind reforma în sănătate) un paragraf care conferă membrilor titulari sau corespondenţi ai Academiei Române – art. 385, cu trimitere la Legea 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale (art. 10, alin. 2) şi la legea 128/1997 privind statutul personalului didactic – posibilitatea de a fi menţinuţi în activitate şi după vârsta legală de pensionare (65 de ani) – Anexa 1. Concomitent, pentru a se asigura în plus, profesorul Stanciu trage sforile pentru ca în locul lui (care nu mai avea dreptul la funcţii de conducere în sistemul sanitar public) să fie numită manager al IGH protejata domniei sale, dr. Anca Trifan – garant al păstrării lui perene în Institut şi al menţinerii influenţei pe care o deţinea. Odată cu înscăunarea acesteia în 2006, în IGH atmosfera se deteriorează accentuat, instituindu-se un climat de teroare şi şantaj; nimeni nu mai avea dreptul de a o contrazice pe cea care promovase de la gradul de conferenţiar la cel de profesor în mai puțin de un an (fapt unic în România), ceilalţi profesori erau, rând pe rând, înlocuiţi din toate comisiile, asistentele erau jignite zilnic, infirmierelor li se răsturna cu piciorul găleata după ce spălaseră întreg holul. Crezând că nimeni vreodată nu va avea curajul să-i controleze, cu atât mai mult cu cât cei abilitaţi fuseseră „unşi” la timp, perechea conducătoare nu mai ţine cont de nimic: nereguli economico-financiare grave (relevate ulterior – Raportul IB677 al MS, cuprins în Anexa 4), studii clinice neînregistrate, sfidarea tuturor autorităţilor, inclusiv a ministrului de resort.

Cuplul conducător pierde controlul

Această atitudine le va fi însă fatală la începutul anului 2008. Ce se întâmplase? Una din colegele noastre care fuseseră cele mai marginalizate deşi lucra de 15 ani în clinică, primise drept „bonus” din partea mărinimosului „creator” un sfert de normă ca integrare clinică, ea fiind şef de lucrări la UMF Iaşi. Nemaivorbind de faptul că integrarea clinică este un drept şi nu un cadou, iar cuantumul este de jumătate de normă şi nu de un sfert, „actul caritabil” al marelui „mentor” apăruse ca urmare a unor ajutoare majore oferite de către soţul colegei respective. Acesta îl ajutase pe Stanciu în procesul cu un fost partener de „conspiraţii” – Prof. Dr. Vasile Burlui („părintele diplomelor false”) – şi obţinuse aprobarea de la minister a unor noi posturi, precum şi sume importante pentru finanţarea reabilitării corpului de clădire anex. În primăvara lui 2008, ministrul liberal al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, încearcă să obţină intrarea în legalitate a statutului doamnei respective (jumătate de normă sau anularea sfertului, ceea ce nu era posibil) adresând managerului IGH de la acea vreme, dr. Anca Trifan, numeroase rugăminţi, ulterior dispoziţii. În mod inexplicabil, aceasta le ignoră, deşi promite rezolvarea urgentă, sfidând ministrul şi punându-l într-o lumină penibilă pe reprezentantul acestuia în teritoriu, directorul DSP, dr. Mihnea Hurmuzache. Urmarea a fost reprezentată de un control ministerial care constată neîndeplinirea indicatorilor de performanţă şi decide demiterea doctoriţei Trifan. Aceasta a acţionat în instanţă Ordinul MS (R 905/14.05.2008 – Anexa 2), termene succesive respingându-i contestaţia, iar sentinţa rămânând definitivă şi irevocabilă în ianuarie 2010 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A urmat o perioadă de interimat asigurată de directoarea financiar-contabilă (aceeaşi din 2003 şi până în 2011) Alice Zaiţi-Călinescu, până în septembrie 2008 când guvernarea liberală decide aducerea unui manager dinafara instituţiei – Jr. Mihai Lucaci, fost şef la pompieri (!).

Sesizând pericolele aruncării în groapa cu lei a unui individ cazon, adus din exterior şi faţă de care corpul medical ar fi avut o reacţie de respingere, directorul DSP, Mihnea Hurmuzache, apelează în urgenţă la dr. Răzvan Constantinescu (aflat în concediu) pentru a-i fi sfetnic şi ajutor omului pus la cârma IGH. Şocul întâlnirii acestuia cu noul manager a fost însă teribil: arăta exact a ceea ce urma a dovedi că este, un om gospodar, insistent, impetuos, dar lipsit de cultură, pricepere în domeniul sanitar şi, în general, glagore. Dar spectrul – care se profila încă de atunci – al desfiinţării IGH din cauza faimei de „neguvernabil” excludea orice refuz, „jocul” începuse şi din el nu se mai putea ieşi.

La 30 septembrie 2008, Senatul UMF „Gr. T. Popa” şi Rectorul Vasile Astărăstoae hotărăsc pensionarea Prof. Dr. Carol Stanciu pentru depăşirea limitei de vârstă (avea 71 de ani şi patru luni). Consecutiv, imediat şi abrupt, managerul Mihai Lucaci decide întreruperea contractului individual de muncă al doctorului Stanciu şi în cadrul IGH. old-man-young-wifeDeşi atenţionat atât de către juristul UMF, cât şi de alţi avocaţi, în mod paradoxal, Lucaci pleacă urechea la „sfaturile” unui vechi „prieten” (ulterior dovedit ca trădător) şi alcătuieşte actul de concediere, inserând la sfârşit, în mod aberant, contrar Codului Muncii, o frază care va rămâne celebră în jurisprudenţa românească:„Fără drept de contestaţie”. Ulterior se va dovedi că nimic nu-l putea ajuta pe dr. Stanciu mai mult decât această gogomănie.

Şi mai face Lucaci ceva: dă un ordin brutal de evacuare („în 24 de ore”) a lui Stanciu din cabinetul profesoral, transformându-l în acest fel din călău în victimă şi inducând în colectiv o mişcare spontană de revoltă. Este momentul în care, disperat de prostiile manageriale şi situaţia penibilă în care se afla, dr. Constantinescu ameninţă (pe cei care făcuseră nefericitul implant) cu lăsarea baltă a „pompierului”. Promiţându-i-se că managerul jurist nu va mai ieşi din cuvântul său şi îngrijorat de anarhia care se profila în Institut, Constantinescu acceptă totuşi să continue, refuzând însă orice calitate oficială. La momentul respectiv, director medical era (fără a întruni condiţiile legale) o susţinătoare credincioasă a dr. Anca Trifan (aceasta o adusese în 2001 dintr-un târg moldovean şi o făcuse în câţiva ani medic primar, director medical, şef de lucrări). Ajutorul neoficial oferit din ce în ce mai consistent managerului Lucaci devenea esenţial atât timp cât doamna directoare aproape că nu-i răspundea la salut, refuzându-i constant orice formă de colaborare, ba chiar, mai mult, contrazicându-i public, verbal şi în scris, aproape orice decizie managerială; în rarele şedinţe comune, directoarea medicală sau se abţinea de la votarea unei decizii sau solicita câteva minute de pauză pentru a cere telefonic acordul doctoriţei Trifan. În plus, activitatea managerului Mihai Lucaci devenea cu atât mai anevoioasă cu cât cercetările penale asmuţite asupra acestuia de către Prof. Dr. Carol Stanciu şi Prof. Dr. Anca Trifan se înmulţeau, căpătând uneori forme aberante sau groteşti: poliţişti investigând în biroul managerului reorganizarea structurii IGH, aceasta făcând obiectul inclusiv al unei sesizări a DNA, abuz în serviciu, fals în acte publice, fraudă. Oricât de gospodar ar fi fost omul, nu avea cum lucra atât timp cât zi de zi era poliţia în biroul lui. În acest timp, dr. Constantinescu asigura activitatea curentă, inclusiv multe din întâmpinările către instanţe, jurista instituţiei fiind începătoare. Concomitent, analizând ponderea dezechilibrată a celor patru secţii (de 50, 25, 25, respectiv 25 de paturi) ale IGH, precum şi dispoziţia aberantă, în „tablă de şah” a saloanelor aferente diverselor secţii, care făcea dificilă obţinerea autorizaţiei de funcţionare sanitară şi imposibilă tentativa de acreditare, acesta a înaintat ministerului un plan de restructurare pe trei secţii a Institutului, propunere care a fost aprobată prin Ordinul Ministrului nr. 1852/07.11.2008, modificările de structură devenind efective la data de 1 ianuarie 2009 ora 0. Acest ordin a fost atacat în instanţă de către dr. Anca Trifan.

Fiind presat de necesitatea semnării contractului colectiv de muncă, în condiţiile în care directoarea medicală refuza orice formă de colaborare cu managerul, dr. Constantinescu a acceptat, la data de 10.12.2008, numirea oficială în funcţia de director medical. Şi această numire a fost atacată în justiţie. Este şi momentul în care noul director medical a început să primească ameninţări telefonice cu moartea.

Încep procesele

Imediat după operarea modificărilor structurii IGH, de la 1 ianuarie 2009, Prof. Dr. Anca Trifan şi-a manifestat dezacordul faţă de modalitatea conducerii IGH de punere în aplicare a Ordinului 1852, revărsându-şi furia asupra afişelor indicatoare pe care le-a desprins sau rupt şi repetând această formă de vandalism după ce afişele au fost reinstalate în poziţia iniţială. Ţinând cont de referatul directorului medical, managerul Lucaci i-a aplicat a doua sancţiune (prima fusese dată în luna octombrie 2008 pentru absenţă nejustificată de la serviciu) doctoriţei Trifan, ulterior aceasta fiind anulată în luna martie prin decizia managerului de la vremea respectivă, Prof. Dr. Gheorghe Bălan, din dorinţa acestuia de instituire a unui climat de reconciliere.

În acelaşi timp, Stanciu, Trifan, fosta directoare medicală şi încă 2-3 medici aduşi în clinică de către domniile lor, plus doi medici timoraţi care ulterior au declarat că „nu au ştiut ce semnează”, au adresat o petiţie aberantă Comisiei de abuzuri a Parlamentului – Anexa 3 – conţinând o serie de acuzaţii referitoare în principal la completarea jumătăţii de normă a doctoriţei care avea integrare clinică de un sfert de normă, la întreruperea contractului individual de muncă al profesorului Stanciu, la reorganizarea IGH în trei secţii, dar cuprinzând şi invenţii („angajări fără concurs”, „climat poliţienesc bazat pe şantaj şi intimidare”, interdicţia farmaciei de a elibera medicamente fără semnătura managerului etc.). Parlamentul a sesizat Ministerul Sănătăţii care a deplasat la Iaşi, în ianuarie 2009, o comisie de control alcătuită din Ec. Marian Mateescu şi Dr. Marieta Bărduţ (expertă în structuri). Lucrările nu s-au putut ţine în incinta IGH decât în prima zi din cauza vociferărilor petiţionarilor, drept care au fost mutate la Direcţia de Sănătate Publică, membrii comisiei de control declarând că aşa o atmosferă nu mai văzuseră. După trei zile pline de audieri (completate nocturn de activitatea de redactare a rapoartelor justificativ-explicative), comisia, de unde venise să ia capul conducerii, a sfârşit prin a fi de acord total cu măsurile manageriale luate. Concluziile controlului s-au materializat în Raportul nr. 1B677/19.02.2009, contrasemnat de către ministrul Ion Bazac – Anexa 4.

Între timp, noua coaliţie guvernamentală (PDL-PSD) stabilise portofoliul sănătăţii la PSD. Atunci a survenit prima tentativă de puci. Lucaci, fiind pus de liberali, urma să fie demis. Profitând de relaţiile excelente cu un fost arbitru internaţional de fotbal, actualmente mare latifundiar de Vaslui care avea „intrările” necesare, prin intermediul deputatului PDL de Iaşi Petrică Movilă, dr. Anca Trifan a ajuns la Emil Boc. Solicitarea acestuia de a o numi manager la IGH s-a lovit însă de refuzul surprinzător al ministrului Bazac care a motivat că „nu se poate deoarece alte persoane importante nu doresc această numire”. images 5Astfel, Prof. Dr. Gheorghe Bălan a fost numit manager interimar în locul lui Mihai Lucaci la data de 16.02.2009. Directorul medical nu a fost schimbat.

La sfârşitul lunii ianuarie, atât Stanciu (30.01), cât şi fosta directoare medicală (28.01) câştigaseră procesele cu IGH la instanţa de fond. Fiind litigii de muncă, deciziile aveau caracter executoriu. În primele zile ale lunii februarie, până a fi demis, Lucaci apucase să facă recurs în ambele speţe (angajând şi o casă de avocatură în acest scop), dar onoarea de a repune contestatarii în funcţiile avute anterior, cu plata şi a salariilor retroactive corespunzătoare, a revenit noului manager, Prof. Dr. Gheorghe Bălan. Având în vedere tâmpenia cu „fără drept de contestaţie”, recursul împotriva lui Stanciu nu avea nicio şansă. Dar, aşa cum numeroşi specialişti în drept i-au explicat, a doua zi după aplicarea sentinţei,situaţia contractuală a prof. dr. Carol Stanciu intra din nou în ilegalitate, iar managerul Bălan avea obligaţia să emită o nouă decizie, de data aceasta corect redactată, conform Codului Muncii, prin care să-i întrerupă contractul individual de muncă, cu atât mai mult cu cât Colegiului Medicilor, la data de 25.02.2009, precizase că „Prof. Dr. Carol Stanciu nu a solicitat niciun aviz pentru continuarea activităţii peste vârsta legală de pensionare pentru anul 2009” – Anexa 5. Judecătorul de la instanţa de fond nu judecase dreptul doctorului Stanciu de a profesa într-o unitate sanitară publică la vârsta de aproape 72 de ani şi fără avizul Colegiului Medicilor, ci doar anulase un act incorect redactat (judecase deci pe excepţie şi nu pe fond), obligând IGH la restabilirea unor drepturi retroactive, nu definitive.

La sfârşitul lunii februarie, noul manager, Prof. Dr. Gheorghe Bălan pune în aplicare hotărârea judecătorească executorie şi o reinstalează în funcţia de director medical pe doctoriţa demisă de Lucaci. Deşi trimis de la Ministerul Sănătăţii la data de 19 februarie, Raportul IB677 al comisiei ministeriale de control soseşte la IGH abia pe 10 martie (!). Iniţial, managerul Bălan refuză să-l arate şi doctorului Constantinescu pe motiv că nu mai făcea parte din conducerea IGH, dar, la insistenţele crescânde ale acestuia (”domnule, e munca mea acolo!”) îl dă secretarei pentru a-l xeroxa; aceasta remarcă imediat că documentul pare incomplet: ultima pagină (13) se încheia abrupt, pe ultimul rând, prin semnul „ ; ”, iar semnăturile finale lipseau. Managerul a ignorat acest aspect şi, întrebat ulterior, a afirmat că plicul părea nedeschis (lipit) în momentul când l-a primit. Domnia sa nu a mai făcut ulterior demersuri pentru elucidarea integrităţii documentului („eu sunt aici ca să respect autoritatea, nu ca să pun întrebări”), le-a făcut însă dr. Constantinescu, în ianuarie 2010, când se va constata importanţa decisivă a conţinutului ultimei pagini (14) a documentului, cea dispărută nimeni nu ştie unde.

În ciuda asigurărilor date de jurişti de renume că singura cale legală este întreruperea, conform Codului Muncii, a contractului individual de muncă al profesorului Stanciu, managerul Bălan nu ia nicio măsură: nici nu-l concediază, dar nici nu dă decizia de prelungire în activitate, în schimb continuă să îi plătească salariul de… şef de secţie, prevalându-se de decizia judecătorească şi refuzând să înţeleagă caracterul strict retroactiv al sentinţei. Totuşi, la insistențele directoarei financiar-contabile care era îngrozită că avizează plăţi pentru o persoană fără contract legal, trimite profesorului Stanciu adresa nr. 589/23.03.2009 – Anexa 6 – prin care îl înştiinţează asupra necesităţii „avizului Colegiului Medicilor pentru continuarea activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare, pe anul 2009”. Acesta ignoră solicitarea.

Între timp erau în derulare şi procesele pe care profesorul Carol Stanciu le avea cu UMF „Gr. T. Popa” în privinţa deciziei de pensionare; el dăduse în judecată atât pe rectorul Astărăstoae, cât şi Senatul, dar şi individual, pe membrii Senatului (pentru votul exprimat în şedinţă!). Pentru a se asigura faţă de orice posibilă „scăpare” a justiţiei într-o speţă posibil tranzacţionabilă, Prof. Astărăstoae ridicăexcepţia de neconstituţionalitate în privinţa efectelor Legii 264/2004 (privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale) asupra Statutului personalului didactic (Legea 128/1997) şi reuşeşte – Anexa 7a – abrogarea aliniatului (3) al acestuia care prevedea că „Profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, înfiinţate prin lege, pot rămâne în activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu normă întreagă în învăţământ, până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă pot fi menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale”. Relevantă pentru atitudinea managerului în funcţie a fost constatarea că decizia Curţii Constituţionale nu ar fi valabilă deoarece doi din cei nouă judecători au avut opinie separată (!).

La data de 18 mai 2009, Consiliul Medical al IGH, deşi fără competenţă în speţă (conform Legii 95/2006 şi a OMS 1836/2007) votează în unanimitate (!) menţinerea în activitate a profesorului Stanciu. Această hotărâre a rămas doar consemnată în procesul verbal al şedinţei, ea nematerializându-se vreodată printr-o decizie managerială; cu toate acestea, profesorul Stanciu a continuat să fie salarizat ca şef de secţie, deşi nu prezentase toate actele menţionate în adresa 589/23.03.2009.

În aprilie, dr. Constantinescu descoperă că, în condiţiile în care toţi ceilalţi colegi manifestau o grijă permanentă pentru indicatorii de performanţă, realizând ICM-uri cuprinse între 1,0-1,5 prin selecţia atentă a cazurilor pentru spitalizare continuă şi aplicarea corectă a criteriilor de internare, dr. Anca Trifan „obţinea” în mod constant un ICM lunar de 0,7-0,8 – „performanţă” foarte dificil de realizat dacă nu există o intenţie vădită pentru scăderea artificială a acestui indicator. În acelaşi timp, ea trimitea către minister adrese prin care reclama scăderea indicatorilor de performanţă ca urmare a reorganizării pe trei secţii. Dacă adăugam şi explorările abuzive ori tratamentele costisitoare fără indicaţie, se contura dimensiunea unui sabotaj, recunoscut de altfel la raportul de gardă când doamna doctor a argumentat managerului Bălan: „şi dumneavoastră m-aţi sabotat pe mine când eram manager”. Sesizarea doctorului Constantinescu asupra acestei situaţii către Consiliul Etic al IGH a rămas fără răspuns.

În iunie, Curtea de Apel Iaşi a finalizat şi cele două recursuri declarate de Mihai Lucaci în ultimele sale zile de manageriat: l-a respins (conform aşteptărilor) pe cel referitor la dr. Carol Stanciu, dar l-a admis pe cel referitor la direcţiunea medicală, ceea ce însemna repunerea în funcţie a dr. Constantinescu. Cu toate acestea, deşi petreceau împreună ore şi ore, aproape zilnic, făcând planuri de viitor, managerul Bălan nu a mai pus vreodată în aplicare hotărârea obţinută în recurs. Mai mult, evita să fie văzut în prezenţa fostului şi virtualului director medical, întâlnirile aveau mai mult un caracter conspirativ, nocturn, culminând cu tupilarea lui ca un copil după o balustradă în clipa în care profesorul Stanciu era cât pe ce să-i vadă coborând împreună treptele instituţiei. Între timp, managerul era convocat zilnic în cabinetul profesoral de către tandemul Stanciu-Trifan la porţia de răcnete şi umilinţă. În aceste condiţii era clar: Institutul nu era condus de către manager, ci de către cei care, nu se ştie prin ce mijloace, îl dominau.

Neţinând cont de Raportul IB677, contrasemnat de ministrul Ion Bazac, care consfinţise noua organizare a IGH, confirmând totodată aplicarea corectă a Ordinului nr. 1852/2008, şi ignorând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei Trifan Anca Victoriţa, Curtea de Apel Iaşi (complet de un singur judecător: Leocadia Roşculeţ, persoană suspectată ulterior de interes personal în speţă, legat de un anumit discount la un dealer auto) hotărăşte prin sentinţa nr. 75/CA din 27.04.2009 (Dosar nr. 1114/45/2008) anularea Ordinului MS nr. 1852 (de reorganizare a IGH în trei secţii) şi dispune (fără a argumenta această decizie în motivaţia comunicată la data de 04.06.2009) suspendarea efectului respectivului Ordin până la rămânerea irevocabilă a cauzei. În aceste condiţii, Ministerul Sănătăţii a trebuit să notifice IGH Iaşi în legătură cu suspendarea Ordinului MS nr. 1852, apoi să formuleze recurs, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, concomitent cu recursul formulat de către IGH prin managerul Prof. Dr. Gheorghe Bălan (la presiunile doctorului Constantinescu, desigur). Ca represalii la acţiunile sale, la data de 29 iunie, copiii doctorului Constantinescu au primit în propriile conturi de e-mail mesaje scabroase, iar maşina i-a fost vandalizată.

La data de 3 iulie 2009 Direcţia Generală pentru Politici de Sănătate şi Resurse Umane din Ministerul Sănătăţii trimite o nouă adresă (nr. VIIId./27122/03.07.2009) prin care precizează că „nu a emis niciun aviz pentru continuarea activităţii pentru Prof. Dr. Carol Stanciu pe anul 2008, respectiv 2009” – Anexa 7b. În cazul în care conducerea IGH (doar managerul !) ar fi considerat oportună prelungirea în activitate a unui academician care a depășit limita legală de pensionare stipulată în art. 10 alin. 2 din Legea 264/2004 (vezi Anexa 1), trebuia să aplice prevederile exprese și precise din alin. 4 a Hotărârii nr. 4 din 20.02.2008 a Colegiului Medicilor din România – Anexa 8.

Un audit intern efectuat în pripă (trei zile) de către o nouă echipă ministerială constată totuşi că în IGH totul este în regulă, inclusiv remunerarea profesorului Stanciu ca şef de secţie, şi nu pomeneşte nimic de nerespectarea recomandărilor şi propunerilor din Raportul IB677 şi nici de volatilizarea ultimei pagini a acestuia. Rămâne un mister cum îndeplinirea impunerilor şi sarcinilor precise, cu termene şi reponsabilităţi clare, ale unui raport ministerial nu au mai fost ulterior controlate. Este poate cea mai bună dovadă a politicii bunului plac şi a incompetenţei care domină Ministerul Sănătăţii.

Constantinescu este numit manager

La începutul lunii iulie dr. Constantinescu a înaintat directorului Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Vasile Cepoi, un plan de reabilitare a Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie, document care avea să stea probabil la baza deciziei de numire în funcţia de manager (la data de 5 noiembrie 2009 –Anexa 9), facilitată de un eveniment politic survenit în septembrie – retragerea PSD de la guvernare. Miniştrii rămaşi, ai PDL, au trebuit să preia fiecare câte două ministere, cel al sănătăţii revenind lui Adriean Videanu, ministrul economiei, iar acesta a predat temporar prerogativele secretarului de stat dr. Cristian Anton Irimie. Cuplul Trifan-Stanciu a fost şocat de vestea cumplită şi probabil acesta a fost momentul în care au decis că se impune imperios apelarea la resursele financiare pentru a împiedica o catastrofă – descoperirea de către noul manager a mijloacelor prin care fuseseră, în parte, agonisite.

Noul manager a demarat, după numire, analiza arhivei recente şi rezolvarea problemelor curente, continuarea demersurilor pentru obţinerea aprobărilor şi a autorizaţiei de construcţie pentru renovarea şi recompartimentarea corpului de clădire anex, reorganizarea platoului investigaţional şi a programului din ambulatoriul de specialitate, mobilizarea Don Quijote(pe ultima sută de metri, altfel s-ar fi pierdut) a fondului de dezvoltare, constituit din vremea managerului Lucaci, pentru achiziţionarea de aparatură de ultimă generaţie. Pe măsură ce zilele treceau, se accentua groaza problemelor rămase nerezolvate şi care sufocau administraţia. Instituţia nu avea acte valabile (aprobate de Ministerul Sănătăţii): Regulament de Organizare şi Funcţionare, Regulament Intern, fişele posturilor; contractele de cercetare nu erau înregistrate; la începutul lunii decembrie a sosit în sfârşit aprobat Statul de funcţii al IGH – care fusese trimis ministerului de către managerul Bălan în vară (!) – şi, ce să vezi, acesta îl cuprindea ca şef de secţie pe Prof. Dr. Carol Stanciu, la rubrica manager figura Prof. Dr. Gheorghe Bălan, iar Dr. Salloum Cojocariu Camelia era director medical, toate acestea la numai o lună după numirea (tot de către aceeaşi direcţie care include şi resursele umane) unei noi conduceri; la o privire mai atentă, se observa însă că acest Stat de funcţii purta ştampila de aprobare, dar nu şi semnătura! Privind retrospectiv (adresele trimise, auditul intern, succesiunea de numiri şi demiteri, incoerenţa documentelor), se putea contura ideea că Ministerul Sănătăţii sabota Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie, tot ce se întâmpla nu putea fi izvorât doar din incompetenţă. Interesele unora ca această instituţie să fie desfiinţată păreau să beneficieze încă de atunci de susţinere în aparatul birocratic.

Concomitent, se impunea rezolvarea urgentă a două probleme:

Prima – situaţia contractuală a profesorului Stanciu care profesa fără a avea avizul anual al Colegiului Medicilor pentru practicarea medicinei în unităţile publice după împlinirea vârstei legale de pensionare şi era plătit ca şef de secţie fără a avea contract legal; managerul în funcţie a luat mai întâi măsura interdicţiei profesorului Carol Stanciu de a efectua manopere medicale – Anexa 10 – şi de a semna acte medicale sub egida IGH – Anexa 11 – pentru a preveni răspunderea solidară a conducerii instituţiei în cazul unor litigii legate de activitatea doctorului în cauză; aceste măsuri au făcut obiectul unui dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu, soldat, desigur, ca şi celelalte, cu neînceperea urmăririi penale. Concomitent, a fost adresată Oficiului Juridic al Ministerului Sănătăţii – Anexa 12 – rugămintea de a formula un punct de vedere în privinţa statutului profesorului Stanciu şi a fost notificată şi persoana vizată cu privire la necesitatea intrării în legalitate prin depunerea dosarului la Colegiul Medicilor – Anexa 13. Constatând că acesta a ignorat demersul respectiv, la data de 26.11.2009 managerul Constantinescu a semnat deciziile de încetare a contractului de administrare ca şef de secţie – Anexa 14 – şi de întrerupere a contractului individual de muncă al profesorului Stanciu – Anexa 15. Acestea au făcut obiectul unor procese deschise la secţia „Contencios administrativ”, respectiv „Litigii de muncă” a Tribunalului Iaşi.

A doua – restabilirea unui funcţional echilibrat şi coerent al secţiilor şi compartimentelor Institutului, cu respectarea normativelor în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare şi iniţierea demersurilor pentru acreditare. Prin anularea de către Curtea de Apel Iaşi a Ordinului MS nr. 1852/2008 de reorganizare a IGH în trei secţii, dezordinea reinstituită ar fi persistat până cel puţin la termenul fixat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (25.02.2010). Cum obţinerea unui nou ordin ministerial pentru trei secţii nu era posibilă (ar fi însemnat nesocotirea deciziei judecătoreşti în vigoare), a fost conceput un nou plan de reorganizare, de data asta în două secţii egale, fiecare a câte 57 de paturi, conform dispoziţiei spaţiale a saloanelor existente; suspendarea temporară a 11 din cele 125 de paturi rezulta din calculul spaţiilor disponibile, raportat la normativele sanitare în vigoare. Mai mult, pentru a avea loc pentru toate cele 114 paturi, era necesară dezafectarea… cabinetului profesoral. Fiind pensionat de la UMF (nu obţinuse nici calitatea de profesor consultant) şi nemaiavând nicio relaţie contractuală cu IGH, ocuparea spaţiului respectiv de către profesorul Stanciu nu mai avea niciun suport legal, poate eventual unul moral. [Este de menţionat totuşi că managerul poate decide schimbarea destinaţiei unui spaţiu din instituţie chiar dacă este ocupat de un salariat.] În privinţa aspectelor morale însă, tocmai prezenţa profesorului Stanciu devenise intolerabilă: chema, prin rotaţie, diverşi colegi pentru a-i intimida şi a-i îndemna să nu colaboreze cu conducerea Institutului, trimitea aproape zilnic echipaje de cetăţeni rromi care asaltau managerul cu rugăminţi ameninţătoare de a fi „internaţi la dom’ profesor” deoarece el e „singurul care le ştie boala” – Anexele 16 şi 17 –; li se explica mereu cu binişorul că domnul profesor nu mai are contract cu IGH şi se pot adresa cabinetului particular al acestuia sau pot fi internaţi, dacă este necesar, la un alt medic care colaborează cu profesorul şi se poate sfătui cu acesta, dar degeaba, a doua zi prezentau vociferând aceleaşi solicitări. Pe de altă parte, chiar subinspectorii care-l anchetau pe manager, în cadrul cercetării penale de abuz în serviciu, îl întrebau de ce oferă spaţiu de uneltire unui om care-l reclamă peste tot, facilitându-i practicarea ilegală a medicinii. Profesorul Stanciu nu suporta ideea de a discuta cu managerul în funcţie, iar de obicei răspunsul la salut se constituia doar dintr-un rânjet grotesc. Managerul lua decizii, dar punerea lor în practică se lovea mereu de opoziţia celor înspăimântaţi că tiranii se vor întoarce şi-i vor pedepsi pentru colaborarea cu efemera conducere.

Toate acestea au condus la decizia de eliberare a cabinetul profesoral. Managerul ştia că va urma cel mai mare scandal din istoria IGH, dar nu avea alternativă: riscurile pe care le implicau demersul anunţat erau mai mici decât cele reprezentate de persistenţa focarului de ameninţare şi mizerie morală. La data de 07.01.2010, după ce colegii au fost înştiinţaţi la raportul de gardă, prima adresă de evacuare a fost trimisă profesorului Stanciu – Anexa 18. Majoritatea colegilor nu credea însă că „bunul” şi „blândul” manager ar putea să-l îndepărteze pe „ctitor” din sfântul lăcaş. Cu toate acestea, Prof. Dr. Cristina Cijevschi s-a oferit să medieze o negociere cu profesorul Stanciu care ar fi vizat renunţarea la evacuare în schimbul reconcilierii şi a stopării proceselor şi cercetărilor penale. Propunerile scrise ale managerului (ulterior folosite de către „creatorul de şcoală” pentru a-l ridiculiza şi a încerca totodată să dovedească „şantajul”), i-au fost înmânate de către doamna profesor stabilindu-se astfel o întâlnire în cabinetul profesoral sâmbătă 16 ianuarie (la o zi după expirarea primului termen şi a doua zi după trimiterea celei de-a doua înştiinţări – Anexa 19) – doar profesorul Stanciu şi managerul. După aproape trei ore de discuţii, dr. Constantinescu a ieşit cu iluziile spulberate: profesorul Stanciu a luat în râs demersul său, preferând să-l înjure pe iniţiator în loc să accepte sau să propună soluţii; nici vorbă să accepte vreo învoială cu un „mucos” pe care-l dispreţuia; dorea doar să tragă de timp – ştia el ce avea să urmeze… După aşa-zisa „negociere”, managerul şi-a informat toţi colegii prin e-mail asupra tentativei eşuate de reconciliere, prezentând totodată şi scrisoarea de intenţie care ar fi trebuit să constituie baza discuţiilor – Anexa 20.

Evacuarea

La data de 25.01.2010, o a treia adresă de evacuare a fost trimisă – Anexa 21. După încă şase zile de la expirarea celor două săptămâni solicitate, profesorul Stanciu a fost înştiinţat – Anexa 22 – că din acel moment evacuarea forţată este iminentă. Abia după încă 10 zile (20 februarie) acţiunea de evacuare a cabinetului profesoral a fost declanşată efectiv, apelându-se la următoarele mijloace: firmă de pază specializată pentru a evita circul tipic celor implicaţi, precum şi contactul cu membrii echipei de Stanciu okinventariere şi împachetare; firmă independentă de inventariere a bunurilor (care a filmat toată operaţiunea); firmă independentă de instalaţii şi mobilier de termopan; managerul a anunţat poliţiacu o zi înainte, un echipaj fiind prezent la prima oră, în momentul deschiderii forţate a cabinetului profesoral; la faţa locului au fost prezenţi salariaţi ai IGH, inclusiv juristul instituţiei şi şeful compartimentului RUNOS; bunurile evacuate au fost împachetate cu grijă, pe categorii şi depozitate într-o cameră special pregătită şi ulterior sigilată; alegerea zilei (sâmbătă) şi a orei (5 a.m.) a fost determinată de necesitatea reducerii la minimum a impactului mediatic, a riscului de manifestări isterice şi a perturbării programului didactic şi medical. De altfel, aşa cum era de aşteptat, începând cu ora 8, au început să curgă telefoanele: ministrul sănătății, secretari de stat, directori şi, desigur, deputatul Petrică Movilă. Managerul le-a explicat cu calm motivele, premizele, precum şi faptul că evacuarea era aproape încheiată, drept care solicitării lor de întrerupere nu i se mai putea da curs. Celor care acuză „neeleganţa” sau chiar „brutalitatea” operaţiunii de evacuare, ar trebui să li se adreseze întrebarea „Cum trebuia procedat altfel, mai elegant, mai civilizat, în condiţiile în care deciziile conducerii IGH erau sfidate constant de către un om care se ţinea cu dinţii de o poziţie la care nu mai avea dreptul legal şi de care profita pentru a induce dezordine, nesupunere, ameninţare şi intimidare?”

A doua zi (duminică) spre seară s-a întâmplat un lucru important. După modelul deja folosit anterior de către manager, acela de a comunica şi explica deciziile simultan pentru toţi colegii prin e-mail multidirecţional, toată lumea a primit o scrisoare a doctorului Constantinescu, conţinând remarci sarcastice, neplăcute, dar… confidenţiale, private, despre unii colegi, trimisă în urmă cu 9 ani unui prieten din Canada care tocmai fusese îndepărtat de Stanciu din clinică pentru a-i face loc viitoarei directoare medicale. Era o comunicare intimă, în condiţii speciale, către nişte urechi doritoare de umor şi nu de laude de complezenţă. De data aceasta era clar: se intrase fără drept în contul personal de e-mail. Scopul popularizării scrisorii respective era discreditarea managerului care, coroborată cu „şocul” evacuării „patriarhului”, să producă o mişcare de revoltă a medicilor împotriva sa. Acest lucru nu s-a întâmplat: luni, la raportul de gardă, în afară de smiorcăielile doctoriţei Trifan care-şi pierduse propteaua şi de luarea de cuvânt a profesoarei care încercase mijlocirea negocierii, care a spus că nu este de acord cu evacuarea, nimeni nu a protestat, ba chiar se simţea o oarecare uşurare în atmosferă. Scrisoarea furată din contul managerului produsese mai mult amuzament decât adversitate. De această dată managerul a făcut plângere penală la Poliţie, atât pentru accesul fără drept în contul de e-mail (cercetare efectuată, conform Legii 161/2003, de către DIICOT), precum şi pentru elucidarea circumstanţelor în care au dispărut documente din IGH (pagina 14 a Raportului IB677). La niciuna din reclamaţii nu s-a obţinut vreun rezultat…

La data de 02.03.2010, la solicitarea managerului în funcţie de clarificare a situaţiei, Colegiul Medicilor trimite o nouă adresă prin care, după prezentarea cadrului legislativ, concluzionează: Dl. Prof. Dr. Carol Stanciu nu putea practica profesia de medic, în mod legal, în cadrul IGH Iaşi în anul 2009 – Anexa 23.

Concomitent, academicianul Stanciu publică, în spaţiu publicitar marcat cu litera „P” (publicitate), în cotidianul Bună Ziua Iaşi, un material calomnios, abundând în injurii şi minciuni la adresa doctorului Constantinescu – anexa 24. Considerând că termenul de „derbedeu” nu este doar apanajul adolescenţei şi că unui om, chiar dacă are părul alb, nu trebuie să îi fie permis să-şi bată joc de un altul, Constantinescu a făcut plângere penală pentru calomnie. Mocirla în care intrase se adâncea.

După încă o săptămână, Anca Trifan publică în aceeaşi gazetă o scrisoare deschisă către Rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, cuprinzând de această dată referiri calomnioase nu numai la adresa managerului, ci şi a altor colegi. Managerul a decis sancţionarea ei cu „avertisment scris” – Anexa 25 – deşi oriunde, în orice altă instituţie, ar fi fost dată afară pentru articolul respectiv.

Pe 16 martie 2010, IGH este citat în instanţă de către Trifan Anca Victoriţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (termen: 01.10.2010) pentru Contestaţie în anulare – Recurs în speţa reprezentată de reorganizarea IGH pe trei secţii. Acest act, împreună cu o cerere olografă redactată de către contestatoare – Anexa 26 – confirmă faptul că persoana în cauză se afla în litigiu cu IGH şi cu Ministerul Sănătăţii.

Cseke cedează la insistențele lui Petrică Movilă

Lobby-ul „spiritual” (sic!) şi „material” al cuplului Stanciu-Trifan asupra lui Petrică Movilă – cel despre care se spunea că taie şi spânzură în sistemul sanitar ieşean (ruşine să ne fie!) – a dat în sfârşit rezultate. Acţiunea persuasivă slinoasă, de tip uriahheep-ian, devenită zilnică, asupra lui Attila Csekel-a determinat pe acesta să nu mai ţină cont că habar n-avea ce se întâmplă la IGH şi cine-s oamenii de acolo şi să facă pe placul sculer-matriţerului numai să scape de el. La data de 30 martie soseşte prin fax demiterea managerului Constantinescu – Anexa 27 – concomitent cu numirea doctoriţei Anca Trifan în funcţia de manager (!) –mai bineAnexa 28. Contactaţi telefonic, directorul DSP, dr. Vasile Cepoi, şi rectorul UMF, profesorul Astărăstoae, habar nu aveau de schimbare şi credeau că e o glumă de întâi aprilie; au încercat să sune la minister, dar nimeni nu le-a răspuns. Profesorul Dumitru Oprea, fost Rector al Universităţii „Al. I. Cuza”, parlamentar PDL, nu ştia nici el nimic, declarând telefonic: „Nu se poate, e incredibil, nu mai înţeleg nimic”. [Păi, domnu’ profesor, dacă nu mai înţelegeţi nimic, atunci staţi acasă, nu ocupaţi un post de parlamentar!]. În aceeaşi seară managerul Constantinescu a fost invitat la o emisiune la TeleM (la care bineînţeles că dr. Anca Trifan a refuzat să participe), unde a susţinut imoralitatea demiterii (absenţa oricărei motivaţii pentru schimbarea unui manager care avea realizări vizibile într-un interval de timp extrem de scurt şi care nu a fost controlat, nici întrebat absolut nimic de către şeful ierarhic), precum şi încălcarea legii prin noua numire – dr. Anca Trifan se afla în litigiu juridic cu IGH, dar şi cu Ministerul Sănătăţii, era sancţionată administrativ, fusese demisă de MS în urmă cu doi ani pentru incompetenţă (dr. Anca Trifan a atacat Ordinul R 905/14.05.2008, procesul a fost pierdut în ianuarie 2010 definitiv şi irevocabil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – cu alte cuvinte, dacă ea ar fi câştigat, ar fi fost repusă în funcţie, dar a pierdut şi iar e repusă în funcţie!). Nicio reacţie, desigur. Interpelările ziariştilor către Ministerul Sănătăţii au primit, prin vocea consilierului ministerial Oana Grigore, răspunsuri de genul „la IGH era necesară o schimbare” (de-abia se făcuse de cinci luni) şi „Ministrul Sănătăţii poate numi în funcţie pe oricine consideră de cuviinţă”. După circa două săptămâni, postul local de televiziune TeleM realizează o emisiune-anchetă pe baza celor semnalate, la care din nou Anca Trifan refuză să participe, iar deputatul Petrică Movilă are o poziţie ambiguă, în stilu-i caracteristic. Pe 28 iunie, într-o altă emisiune televizată, același deputat îndrăznește să intervină telefonic și iese din emisiune cu coada între picioare. Dr. Constantinescu a înregistrat la Ministerul Sănătăţii, la data de 16.04.2010, contestaţia cu nr. 25414 – Anexa 29 – la care a primit, emis în data de 18.05.2010 (adică după expirarea termenului legal), un răspuns în bătaie de joc.

Ţinând cont că la data de 31 martie era programat ultimul termen al procesului prin care Carol Stanciu contestase decizia de concediere (şi în care nu avea nicio resursă care să-i poată da vreo şansă), în seara instalării (preziua procesului) managerul Anca Trifan rupe contractul cu casa de avocatură şi mandatează juristul insituţiei să declare în instanţă că IGH acceptă, după luni de zile în care pledase invers, contestaţia academicianului şi doreşte reîncadrarea acestuia. Completul de judecată, consternat, sugerează că aşa ceva nu a mai pomenit şi mai dă încă un termen de o săptămână.

La acel termen (06.04.2010) dr. Constantinescu s-a prezentat cu o cerere de intervenţie (deşi ştia că în cazul litigiilor de muncă nu este prevăzută în codul de procedură calitatea de intervenient). La citarea părţilor, acesta s-a înfăţişat direct în faţa judecătorilor, între avocatul Liviu Bran (al lui Stanciu) şi nevinovata juristă a IGH. Surprinzător, instanţa a tolerat intervenţia şi l-a ascultat pe fostul manager care a putut vorbi ori de câte ori a considerat necesar. În cele 5-6 luări de cuvânt (s-ar putea spune deci că a „pledat”), acesta a arătat următoarele: 1) intervine pentru a apăra legalitatea deciziei nr. 91/26.11.2009; 2) conform Legii 95/2006 şi a OMS 1836/2007, nici Comitetul Director şi nici Consiliul Medical nu au competenţă în speţa în cauză (deci votul „unanim” de menţinere în activitate a unui medic care nu are avizul Colegiului Medicilor nu are nicio relevanţă), ci doar managerul, care răspunde administrativ, penal şi pecuniar; 3) intervenţia este în favoarea propriei persoane, pentru a o proteja în cercetarea penală pentru abuz în serviciu; 4) intervenţia este de asemenea în favoarea instituţiei, protejându-o pe aceasta de reintrarea în ilegalitate consecutiv aşa-zisei „împăcări” între părţi; 5) intervenţia este şi în favoarea justiţiei, oferind instanţei un instrument care s-o ferească de situaţia umilitoare în care ar fi nevoită să asiste pasiv la sfidarea legii. Aceste menţiuni au fost înscrise în Sentinţa civilă nr. 733/22.04.2010 – Anexa 30 deşi cererea de intervenţie a fost respinsă; totodată, instanţa hotărăşte respingerea – „ca rămasă fără obiect” (în urma anulării deciziei managerului Constantinescu prin decizia nr. 33/03.04.2010 a managerului Anca Trifan) – a contestaţiei formulate de către Carol Stanciu. Decizia 33, menţionată mai sus, constituie un exemplu clar de abuz în serviciu.
Ca un corolar la cele de mai sus, articolul din Bună Ziua Iaşi, din data de 21.05.2010, în care era prezentată modalitatea de extragere endoscopică a unei linguriţe din stomacul unei paciente, a condus la decizia Consiliului Medical al IGH (doar verbală, neînscrisă în niciun document) de a retrage doctorului Constantinescu dreptul de a mai efectua explorări endoscopice, motivându-se lipsa unui atestat de competenţă. Această decizie a fost consimţită de cei care altădată pretindeau că-l susţin, inclusiv de directorul medical Prof. Dr. Gheorghe Bălan care se afla în posesia documentului care certifica existenţa competenţei obţinută prin examen.
Arc peste timp

La data de 02.02.2011, IGH a fost desfiinţat prin „comasare” cu Spitalul „Sf. Spiridon”, cei care au dorit eliminarea acestei instituţii atingându-şi astfel scopul. Managerul în funcţie, Prof. Dr. Anca Trifan, a acceptat tacit, fără nicio luare publică de poziţie, acest fapt, singura modalitate de reacţie pe care a înţeles să o manifeste fiind un memoriu către ministrul Attila Cseke care începe în felul următor: „Personalul IGH mi-au (sic!) solicitat să vă înaintez un memoriu” – Anexa 31. Singurul care a protestat vehement în ziare şi la diverse emisiuni TV (D`ale comasăriiChinurile comasăriiNeînțelesele comasăriDespre post și împăcarea cu hoardele de derbedeiDans pe sârmăScremerile comasăriiInepția anului: comasarea IGH) a fost Răzvan Constantinescu. Niciun alt medic din Institut nu a contestat public “comasarea”, ceea ce legitimează părerea unora că medicii din fostul IGH sunt mulţumiţi de noua organizare, iar dr. Constantinescu este un… “pătimaş”, demersurile sale de recuperare a unei instituţii medicale emblematice a Iaşului fiind deplasate sau lipsite oricum de şanse.

După mai mult de un an de proteste vehemente în presă şi acţiuni în instanţă, Răzvan Constantinescu a căştigat, iniţial la Curtea de Apel Iaşi, ulterior definitiv şi irevocabil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu ministrul Attila Cseke: instanţa supremă a hotărât repunerea acestuia în funcţie (!). Într-o funcţie care nu mai există. 54

În lunile scurse de la „comasare”, activitatea de îngrijire medicală în „Centrul” de gastroenterologie s-a degradat constant. Profesorul Bălan a fost desemnat şef de secţie, încercând, din această postură, să reducă pe cât posibil efectele nefaste ale lipsurilor care nu au întârziat să apară.

Colega pe care „ctitorul” o jignise grav în zeci de rapoarte de gardă şi de la care pornise cândva întreaga vânzoleală (constituise punctul principal al petiţiei trifăniste către Camera Deputaţilor în urmă cu trei ani) a devenit colaboratoare la cărţile acestuia. Petrică Movilă, multiplu repetent al Facultăţii de Maşini agricole, a devenit şeful filialei ieşene a PDL.

Începând cu 03.04.2010, profesorul Carol Stanciu a lucrat neîntrerupt, fiind remunerat de către IGH (până în momentul „comasării”), ulterior de către spitalul „Sfântul Spiridon”, în ciuda absenţei avizului Colegiului Medicilor, instituţie care cunoştea bine această situaţie. Cabinetul profesoral (prospăt renovat de către fostul manager Constantinescu – cel care, după îndepărtarea mizeriei groase de-un deget, transformase “sfântul lăcaş” al intrigilor şi ameninţărilor în salon ultramodern cu patru paturi) primeşte şi acum pacienţii recunoscători şi reprezentanţii cu capul plecat ai firmelor de medicamente. Acad. Prof. Dr. Carol Stanciu este în prezent salariat al Spitalului „Sf. Spiridon”, fiind decanul de vârstă al personalului medical (74 de ani). Întrebat telefonic de către ziarişti despre „comasare”, ctitorul IGH a răspuns: „Eh, ce să mai facem acum?!”…

Dreptatea întotdeauna învinge!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s